Reteta de Fursecuri cometă

Sharing

Reteta pentru Fursecuri cometă

250 g făină, 200 g unt, 2 ouă mari, 100 g zahăr, un vîrf de linguriţă sare, un plic cu zahăr vanilat.

Intr-un lighenaş, se freacă untul moale cu zahărul, pînă cînd se omogenizează, se pun ouăle, pe rînd, amestecînd bine după fiecare, ca să se încorporeze, apoi se adaugă toată făina, sarea şi vanilia şi se amestecă bine cu lingura 2—3 minute. Compoziţia este moale; se pune într-un cornet de nanghin (v. „Ecleruri“), la vîrful căruia se montează un şpriţ cu deschizătura în formă de dreptunghi cu o latură (pe care stă aşezat) de 2 1/2 cm (aceasta reprezen-tînd lăţimea preparatului); latura paralelă de deasupra are zimţi (ca dinţii de ferăstrău) care se vor imprima în panglica de aluat ce iese prin formă. Celelalte două laturi paralele ale dreptunghiului sînt scurte, de 2 1/2 cm (care vor reprezenta grosimea panglicii de aluat care iese prin formă).

Deci, dreptunghiul este 2 1/2 cm   ;  1/2 cm. Şpriţul este confecţionat din tablă subţire, inoxidabilă sau din material plastic. Compoziţia moale se aşază direct în tava presărată cu făină (şi netezită cu palma); se presează, la început, mai tare pe cornet, ca panglica de aluat să iasă bombată la capăt şi, apoi, fără să se mai preseze tare, se prelungeşte panglica mai subţire, de 3—4 cm lungime, ca o cometă. Distanţa dintre fursecuri trebuie să fie de 2 cm. Se coc la foc mijlociu, 20 minute, fără să se rumenească prea mult.

După 10 minute, tava se poate întoarce, dacă cuptorul nu coace uniform şi focul se mai reduce. După ce s-au răcit, jumătatea bombată a fursecurilor se ornează cu glazură de cacao sau ciocolată.

Ti-a folosit reteta ?
AbiaSuficientIndeajunsNemaipomenitExceptional ( Apreciaza, sa stie si altii.)

Loading...